RSS

Soluţii pe timp de criză, sau ” al doilea calorifer” din cameră.

04 Feb

Nu ştiţi cum să vă încălziţi pe timpul acesta friguros? Caloriferul nu mai face faţă? No problem. Faceţi ca mine.

Am postat mai demult că mi-am cumpărat o nouă placă video. Ei bine, asta e babană, de 2 ori cât cea veche, de mare zic. M-am speriat că nu va încăpea în carcasă. Cu un sistem de răcire pe măsură, cu nişte heatpipe-uri de toată frumuseţea.

Când m-am dus după placă, vânzătorul, mi-a şi spus, mai mult sau mai puţin în glumă( pe atunci am considerat  că e glumă…) că acum am calorifer în cameră. Am zâmbit ironic. Asta până când să o aduc acasă. Văd că are 2 alimentări, dar până la urmă, după multe încercări de pornire a calculatorului, toate eşuate, un prieten şi-a dat seama că trebuie 4 alimentări de la sursă. Adică aproape toate care le aveam. Aşa am rămas fără DVD writer, dar cu placa montată.

Boon, nu-i nimic, comand şi o sursă. Altă distracţie, alţi bani. Până să-mi ajungă sursa, am tras cu sursa asta veche, iar pc-ul l-am lăsat deschis pe ambele părţi ca să nu se supraîncălzească sursa şi să se ardă. Deci, cum era deschis, observam eu ca e cam cald lângă piciorul meu drept, dar nu realizasem încă ce calorifer în adevăratul sens al cuvântului am.

Am realizat asta, abea când mi-am montat noua sursă cu un straşnic vent de 12 cm. Şi am închis carcasa. No, intru ca tot omu’ într-un joc, şi mă joc, mă joc, mă joc…până zic că ce naiba e aşa cald aici. Pun mâna pe carcasă şi ardea…pe bune, toată partea de sus, chiar şi în faţă lângă DVD-writer. Când pun mână in spate, la vent-ul de la sursa…aer fierbinte, mai ceva decât uscătorul de păr, se tura săracul vent de am crezut că îşi ia zborul.

No, nu e bai sau ceva, componentele stau în temperaturi bune. Vream numa să vă anunţ că nu mai am nevoie de centrală. :-). Să vedem cum va fi la vară, dacă acum iarna e aşa… 😀

Anunțuri
 
2 comentarii

Scris de pe Februarie 4, 2010 în Diverse

 

Etichete: ,

2 răspunsuri la „Soluţii pe timp de criză, sau ” al doilea calorifer” din cameră.

  1. Miss Boobs

    Februarie 6, 2010 at 8:50 pm

    Super tare. Si stii ce imi place cel mai mult la placa asta a ta? Ca e anti-ECO. Te-a interesat cat curent papa? Presupun ca mai mult decat un LCD.

     
  2. winnetou28

    Februarie 6, 2010 at 8:59 pm

    Sincer, nu m-a interesat acest aspect. Am căutat acum, cică consumă cam 150 W. 🙂

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: