RSS

Ce mai faci? Eşti bine?

15 Feb

Vedem aproape în fiecare serial, film pe care îl urmărim. Aceelaşi ratat de clişeu. La un moment dat, o persoana suferă( moral sau din punct de vedere medical), iar o alta, un bun amic, prieten/prietenă o întreabă:

Eşti bine?

Răspuns: DA!

Bineînţeles că acel da e o minciună. Că doar nu s-ar mai pune întrebarea, dacă ar fi evident că îţi e bine. Şi ceea ce mă enervează pe mine, e faptul că faza se aplică şi în real life. Adică, ai un prieten bun, te întreabă dacă ţi-e bine, ţie evident că nu îţi e, dar răspunzi cu: Da, sunt ok. E pe naiba. La ce sunt prietenii, dacă nu să fie alături de tine în momentele mai puţin fericite din viaţa ta? Atunci contează cel mai mult sprijinul moral.

O altă întrebare la care minţim zi de zi. Ce mai faci? Bine. Again, pe naiba. Bineînţeles, suntem întrebaţi de multe persoane pe parcursul unei zile, nu numai de prieteni. Şi e cumva normal să minţim, că doar nu o să ne apucăm să povestim unui străin de ce nu facem bine. Că omu’ s-ar plictisi, doar a întrebat din politeţe…

Am fost întrebat de multe ori, mai ales pe mess: ce mai faci? bine. De cele mai multe ori nefăcând bine. Aşa că, într-o perioadă, ziceam adevărul. Adică: rău frate, rău. Şi bineînţeles, de aici povestea se lungeşte.

Păi de ce faci rău? Păi, pentru că nu fac bine. Sau ” de aia”. Nu am chef să povestesc motivul sau motivele pentru care nu fac bine. Ar fi cam în zadar, nimeni nu poată să simtă sau să considere un necaz destul de mare, decât dacă îl trăieşte pe propria piele. Aşa că, ceva care pe tine te supără şi te arde, celuilalt îi se poate părea un motiv stupid. Beacuse of this I don’t share with the class.

So, mi-ar plăcea să se poată răspunde cu : Foarte rău fac. Şi să nu mai fi întrebat că de ce, dacă ai chef spui, dacă nu, nu. Măcar nu am mai minţi zi de zi. 😀

Anunțuri
 
3 comentarii

Scris de pe Februarie 15, 2010 în Diverse

 

3 răspunsuri la „Ce mai faci? Eşti bine?

  1. 'mnealui

    Februarie 15, 2010 at 10:14 pm

    Ete io nu fac bine. Si nu fac nici rau chiar daca as avea un milion de motive. Cand sunt intrebat ce fac, io zic: NIMIC.

     
  2. winnetou28

    Februarie 15, 2010 at 10:15 pm

    Mda, si aia e o solutie. 😀

     
  3. Bella Mirra

    Februarie 17, 2010 at 12:03 pm

    sunt bine :))

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: