RSS

Arhivele lunare: Martie 2010

De noapte bună.

Am avut o săptămână agitată, din nou. Am fost plecat de acasă mai tot timpul, ba cu un prieten, ba cu altul. Am şi repetat tradiţia de anul trecut, adică mult-iubitul chiul de la ore în Parcul Mare, neapărat când e soare şi frumos. Am respirat fericire săptămâna asta, am oferit zâmbete tuturor, chiar şi trecătorilor de pe stradă. De ce? Pentru că primăvara s-a instalat în toată regula, cer senin, căldură, toate lucrurile care îmi dau o stare de euforie.

Vă doresc un weekend cât mai plăcut şi nebunesc, sau liniştit, exact aşa cum vă doriţi să fie un sfârşit de săptămână. Şi nu uitaţi, zâmbiţi.

 
2 comentarii

Scris de pe Martie 26, 2010 în Diverse

 

Vrei sa fi „om mare”?

De când eram de-o şchiopă, ne doream să creştem mari. Să fim şi noi ca părinţii noştri, să nu avem şcoală, să putem fuma liniştiţi, să bem o bere, să bem cafea, să facem toate lucrurile pe care le fac adulţii, şi care nouă, copiii, ne sunt interzise.

Şi, intr-un final, ajungem la o vârsta la care vedem cu alţi ochi problema. Nu ni se mai pare atât de interesat, vezi că ai servici, că ai datorii, te zbaţi cu ratele, cu cheltuielile lunare. Şi iţi dai seama că nu e atât de „tare” precum credeai.

Unii ajungem să ne ocupăm de problemele astea mai devreme, alţii sunt ţinuţi în puf până tărziu. Well, eu unul m-am săturat să mă tot implic în problemele „adulţilor”. Vrei să-i împaci pe toti şi nici cum nu iese bine.  Şi chiar nu ar trebui să fie probleme mele. Eh, asta este, we keep going.

Dar…m-am săturat. Vreau să fiu din nou copilul fără nicio problemă pe cap, care se juca de dimineaţa până seara, fără să-şi bată capul cu ceva…

Have a wonderful night.

 
Un comentariu

Scris de pe Martie 26, 2010 în Diverse

 

Blogging, blogging, dar până unde?

A scris şi Vlad despre asta, după ce a văzut episodul Private Lives, din House. Bineînţeles că eu l-am văzut mai tărziu, cum nu eram onday. Şi neapărat trebuie să scriu şi eu 2-3 rânduri.

So, era vorba despre o bloggeriţă care scria absolut fiecare aspect din viaţa ei, pe blog. Scria despre certurile avute cu prietenul, despre sex-ul de proasta calitate, despre cum s-a trezit dimineaţa, pur şi simplu întreaga ei viaţă o puteai citi pe blog. Stătea până noaptea tărziu, se mai certa cu prietenul din cauza asta…dar continua. Încă susţinea că îi pare rău că prietenul ei nu are blog, pentru că aşa nu ştie ce gândeşte.

Şi acum eu mă întreb…cum foc să îţi faci cunoscută întreaga viaţă privată? Că doar de aia se numeşte privată, să nu o ştie toată lumea. Ok, dacă le-o spui unor necunoscuţi, mai treacă meargă, deşi tot e weird. Dar, nu te citesc numai necunoscuţii. Cel puţin pe mine, cei mai fideli vizitatori sunt colegii, prietenii, lumea care mă ştie. Şi nu m-aş apuca niciodată să îmi scriu my entire shiting life on the blog.

Adică, bun, mai postez o întâmplare, ceva mai deosebit, recunosc, dar nu chestii intime.Cum ar fi să mă apuc să povestesc despre nu ştiu ce probleme financiare, despre cum m-a inşelat prietena, despre cât de fraier am fost că nu am făcut aia sau aia…Nu aş mai avea tupeul să ies din casă, tot ceea ce aş îndura ar fi ruşine. Şi milă maybe. Dar cine are nevoie de mila altuia? Rufele murdare se spală în familie, vorba aia nu e degeaba.

Deci, bloggerim, fiecare ce crede de cuviinţă, dar totuşi, să încercăm să nu ne facem public fiecare aspect al vieţii noastre, aspect bun sau, de cele mai multe ori, mai puţin bun.

Aloha.

 
6 comentarii

Scris de pe Martie 24, 2010 în Diverse

 

Etichete: , , ,

Cadourile.

Întotdeauna, când avem de mers la o zi de naştere, primul nostru gând( sau al 2-lea? primul e ” cu ce mă îmbrac oare?”) e ” oare ce cadou să-i cumpăr”? Şi începe nebunia. Oare să iau aia, oare o să-i placă. Oare îi iau o bluză, oare o carte…Ei bine, ăia care ofera îmbrăcăminte mă dispera cel mai tare. Adică în 90 % dintre cazuri nu o să-ţi placă sau nu o să-ţi fie bună. Şi ajunge să stea în dulap, uitată pe undeva. Sau ajunge la tomberon.

Mai sunt cei care, dacă ştiu că îţi place să citeşti, vin la fiecare aniversare cu o carte. Măi, e foarte frumos şi ok, dar mai întâi ar trebui să se intereseze dacă nu cumva mai ai cartea aia în bibliotecă. Că altfel o să te alegi numai cu dubluri. Chiar mă gândeam să fac o donaţie unei biblioteci, la câte dubluri am. 😀

Cadourile originale sunt cele mai apreciate. Nu cadourile scumpe. Cele originale. Vă garantez. Ceva făcut de voi, cu mânuţa voastră, va fi mult mai apreciat decât ceva cumpărat din magazin. Vă spun asta pentru că, recent am participat la o zi de naştere la care s-au adus cadouri originale. Si sărbătoritul era super-fericit. A primit o foaie a4, cu multe poze cu el, editate, aranjate frumos, de la parkour, de la petreceri. Superb. De la o fată a primit un DVD în care era un filmuleţ cu ea, recitându-i ceva. Isn’t that just pretty? Şi au mai fost.

Deci, ca un sfat general: nu daţi bani aiurea şi mai bine gândiţi un pic. Hai că nu e aşa greu. Şi când vă vine o idee, pune-ţi mânuţa şi faceţi-i un cadou original. Se va bucura de 1000 de ori mai mult decât dacă i-ţi fi cumpărat ceva din comerţ.

Cheers.

 
2 comentarii

Scris de pe Martie 23, 2010 în Diverse

 

Etichete: , ,

Duna TV

Am mai dat, aşa întâmplător. Şi am mai văzut când se uita bunica. Deci, program mai de rahat decât ăsta, să mor dacă am văzut. Şi nu pentru că as avea ceva cu cei de naţionalitate maghiară( vedeţi, ce frumos am spus). Dar pentru că e de…câcat. Adică ei înlocuiesc toate vocile personajelor. Că e film, documentar, orice, vezi actori vorbind în maghiară.

Nu înţeleg de ce nu se pot limita la o subtitrare, cum fac toate posturile normale la cap. Da ei nu. Că să fie totul în maghiară. E chiar hilar, era un film odată. Cu gangsteri. Cu negrii. Şi să îi auzi vorbind în ungureşte….Te pişi pe tine, nu alta.

Oricum, ăsta şi cu OTV-ul sunt post-urile la care nu m-as uita nici bătut. Mă limitez la Discovery/ NG

 
Un comentariu

Scris de pe Martie 23, 2010 în Diverse

 

Lpsa…ăăă Lapsa…ăăă Leapşşşa alcoolică.

M-am pricopsit ieri cu o leapşă drăguţă de la Vlad. Şi am promis că o fac. Şi, finally, mi-am găsit timp. So, ideea e una foarte simplă, la obiect şi amuzantă. Să povestesc o păţanie alcooooolică. Ok people, nu aveam de gând să fac aşa ceva, but hey. Parcă văd ce-mi aud mâine pe la şcoală…

Eram prin clasa a 9-a, cred. Şi nu prea avusem eu experienţe cu alcoolul. Nu eram aşa curios, nu mă pasiona, don’t know. Mai beam eu câte o bere, aşa din când în când. Dar nicio beţie la activ. Nici măcar aşa, o „ameţeală” măcar. Eram la bunicu’, la ţară. Şi cum, acolo se face câte-o vişinată din aia tare şi dulce, m-a bătut gându’ să văd şi eu cum e. Bunicul era afară, ocupat, eu mă plictiseam, în casă. Şi am dat de vişinată. Şi m-am lovit rău de ea. :-D. Iau o gură…hmmm, bunăă. Normal, era dulce, gust de vişine, să tot bei. Şi am tot băut. Încă o gură, încă o gură…Şi stăteam jos, şi ziceam că a, sunt ok încă. Da, on my ass. Mi-am dat seama când m-am ridicat în picioare. Upss, fuck it, de ce se învârte camera… :-D. Buun, am realizat că nu mai pot umbla drept. No, amu câcat, ce fac eu să nu se prindă bunu’. Mă pun în pat, mă fac că dorm. Şi îmi propun că, dacă mă va întreba ceva, să folosesc cât mai puţine cuvinte posibile. 😀

Şi vine în cameră…Gabi, ce faci??…Doooorrmmm. Sunt obooositttt… Măi, tu numa nu ai băut din vişinată….Nuuuuu, lasă-măăăăăă, sunt obooooosiiittt. După care m-am pus pe un horcăit forţat, care în scurt timp s-a transformat într-un somn pe bune. Să vedeţi când m-am trezit, ce groază îmi era de întrebările care vor urma. Nah, negăm şi iar negăm.

Al 2-lea eveniment de acest fel s-a petrecut de un Crăciun. Dar comparativ cu primul, ăsta a fost hugee. M-a lăsat mama singur acasă, all night long, i-am zis că fac aşa, un mini party, normall mamiii că fără alcool. :-D. Şi am luat-o pe vin. Şi treaba asta o s-o regret cât trăiesc. Seara am început aşa, cu o juma’ de butelie, băută repede. Totu’ ok. După care ne-am pus la un film, horrrorrrr. Chainsaw Massacre. Eu cu butelia de vin lângă mine. Şi so moară bibi dacă am înţeles ceva din tot filmu’ :-D. Ei bine, dimineaţa a fost cea care m-a pus în cap. Deja eram îndrăgostit de Grasa de Cotnari, îmi plăcea la nebunie…şi ni se mai alătură un prieten…şi mai desfacem o butelie…şi încă una…şi era 5 dimineaţa deja…Ei bine, atât am fost de rupt, nici nu mă puteam ridica din pat. Mă ridicam, cădeam pe dulap. Faza memorabilă, de care am râs mult cu prietenii, a fost următoarea. În încercarea de a mă ridica din pat, m-am prins de scaunul din faţa mea. Şi l-am ridicat şi mi l-am pus în braţe. :-D. Nu ştiau ce vreau eu cu scaunul…. Spuneam că o să regret cât trăiesc. De ce? Păi foarte simplu, de atunci nu mai pot nici măcar mirosi vinul, mi se face rău instant, îmi e greaţă de el…Şi a trecut ceva vreme…

Ah, era să uit de răul de a 2-a zi. Vream să mor, nu alta. Respiram vapori de alcool, capul mă omora, stomacul la fel. Şi mă pun eu să mănânc o portocală. Aia a fost. Am vărsat în prostie. Şi vine mama acasă. Şi se uită la mine. Şi eu mândru că nu mai vărsam, stăteam pe scaun de parcă m-ar fi bătut cineva. Se uită la mine, precum spuneam…Ce ai băut?? O bere…. Numai atât?? Ok, şi un pic de vinn… :-D. Ei Gabi Gabi, îţi fac un ceai pentru ficat? Daaaa. 🙂

În următoarea zi mi-a spus mami ceva în premieră: Nu cumva să te pună dracu’ să mai pui gura pe alcool!!! 😀

Sunt curios ce au unii şi unele de împărtăşit, deci, leapşa merge mai departe la Ganduletz, Alina, Copila Blonda, Sanctus

…şi cine o mai vrea. Bineînţeles, fără obligaţii.

PS: Cu ocazia asta am constantat că citesc mai multe blog-uri de fete, decât de băieţi. 🙂

 
7 comentarii

Scris de pe Martie 23, 2010 în Diverse

 

Etichete: ,

De noapte bună.

Săptămâna trecută a fost una agitată. Tot pe drumuri şi iar pe drumuri. Un weekend şi mai şi, o seară de sâmbătă bestială prelungită până duminică dimineaţa la 9. Săptămâna asta a început tot aşa, o ieşire neplanificată la un pic de mişcare, apoi o călătorie, iar neplanificată. Şi tot ce am vrut a fost să stau în casă. Să citesc. Să mă uit la House. Să ma uit la Shutter Island. Da’ nu mi-a ieşit. Eh, asta este, poate măiineee.

În altă ordine de idei, mai am săptămâna asta de şcoală, trezit de dimineaţă, stres, tot tacâmu’. Apoi urmează o săptămână de concediu practică, iar apoi cea de vacanţă. Doamne ajută să ajungem şi la vacanţă. Da’ nu prea cred. Până la D-zeu te papă îngerii. :-D.

Vă las cu o piesă de nani nani. O piesă de la cântăreaţa care a înspirat numele clubului meu preferat, adică Janis. Enjoy and good night people.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Martie 22, 2010 în Diverse

 

Etichete: