RSS

Just…sad.

01 Mar

Am văzut la viaţa mea multe filme. Drame. Şi multe seriale. Şi prea puţine m-au făcut să lăcrimez, cât de cât, adică să am un pic de lacrimi în ochi. Nici măcar A walk to remember nu m-a făcut să plâng serios. L-am dat ca exemplu pentru că am auzit că multă lume, băiat sau fată a plâns mai ceva decât la naştere când au văzut filmul. Şi au plâns de fiecare dată când revedeau filmul.

Ei bine, de ceva timp m-am apucat de House. Are 6 sezoane, deci long trip. Sezonul 1 nu m-a impresionat. Sezonul 2 m-a lăsat mut, terminându-se cu un House împuşcat, şi cu piciorul pe cale de vindecare. Ultimul episod m-a făcut să afirm că ceva atât de genial nu o să mai văd veci. Nu am putut să dorm noaptea aia, tot mă gândeam cât de genial a fost. Sfârşitul sezonului 3 iar a fost frumos.

Dar nu despre asta vreau să vorbesc. Tocmai am terminat sezonul 4…şi…şi vreau să spun că ultimul episod m-a dat gata. M-a făcut să plâng cum nici un alt film/serial nu a făcut-o. Seriosly, m-a luat prima oara. Mi-am udat bluza, mai trece o parte din serial, mă opresc. Măi şi mă ia a 2-a oară. Da’ aşa, grav. Mă opresc cumva cumva…şi mă ia şi a 3-a oară. Deci aşa ceva nu am mai văzut. Îmi venea să plâng şi după ce am terminat episodul. Îmi vine să plâng şi acum, în timp ce scriu…

Hai să vă spun pe scurt despre ce a fost vorba.

House, are un prieten, Wilson. Aceasta are ca girlfriend pe Amber, pe care House o cunoaşte. Buun, am făcut prezentările pentru ce neiniţiaţi.

Penultimul episod începe cu House care se trezeşte într-un bar de strip-tease, observând că are o comoţie la cap, şi dându-şi seama că nu ştie cum a ajuns acolo. Iesind afară vede că a avut loc un accident, în care era implicat şi un autobuz. Află pe parcurs că a fost în autobus, şi ştie că trebuia să salveze pe cineva din bus. Dar nu îşi amintea pe cine. Aşa că, cu ajutorul hipnozei şi a drogurilor, reuşeşte să îşi amintească secvenţe din autobus. Iar în final îşi aminteşte că…Amber era cea pe care trebuia să o salveze.

Ultimul episod prezintă lupta lui House de a o vindeca pe Amber. Wilson nu ştie cum au ajuns House şi Amber împreună pe bus, bănuind că au avut vreo întâlnire. Trece timpul, House nu îşi dă seama care a diagnosticul lui Amber. Aşa că apelează la o soluţie extremă: îi se curentează o anumită parte a creierului pentru a-i reveni amintirile. Şi îi revin. Şi aici m-a apucat bocitul. Îşi aminteşte cum barmanul i-a luat cheile de la motocicletă, astfel fiind nevoind să-l sune pe Wilson să îl ia, dar cum Wilson nu era acasă, a plecat Amber după el. Totul bine şi frumos până când House se încăpăţânează să ia bus-ul, Amber fuge după el…Iar pe bus Amber ia un medicament pentru răceală. Când House a văzut medicamentul a spus: No! Don’t do this. Asta în amintire. De ce a spus aşa? Pentru că din cauza accidentului ficatul i-a fost afectat, aşa că meidcamentul care l-a luat a început să îi distrugă toate organele interne.

Nu mai era nicio soluţie. Au reanimato, iar Wilson a stat lângă ea până când s-a stins din viaţă. Iar House, care a avut o criză din cauza electrocutării, o vede pe Amber. Îi spune că nu vrea ca Wilson să îl urască. Iar ea îi spune că, în viaţă nu ai întotdeauna ce îţi doreşti…

House se trezeşte, Wilson e în salon. După ce a văzut că şi-a deschis ochii, a ieşit, fără să zică o vorbă. Semn că nu va uita prea repede…

Aceste episoade mi-au întăriat teoria mea despre viaţă. Poţi să faci numai bine, poţi să fi credincios, poţi să mănânci numai sănătos, poţi să nu bei, poţi să ai o viaţă fără excese…iar, intr-o zi, în timp ce te îndrepţi spre servici, un meseriaş cu un tir trece pe roşu, te spulberă, ajungi acasă în 7 saci…O fi destinul? Habar n-am dacă există aşa ceva. Dar cert e că te poţi duce dracului de suflet orice ai face, la orice oră…

So, foarte foarte emoţionante aceste 2  episoade. Vă recomand din toată inima să vă uitaţi la acest minunat serial.

Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe Martie 1, 2010 în Diverse

 

Etichete:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: