RSS

Shutter Island [Review]

05 Apr

Cum am văzut posterul filmului, mi-am zis: ” no, ăsta va fi tare”. Asta cu luni înainte de apariţia filmului în cinematografe. Ei bine, a trecut filmul, a apărut, am aşteptat un amârâr de r5. A venit şi r5-ul, am luat filmul, şi chiar înainte de a mă uita la el mi-a spus un prieten că e…naşpa. Chestia asta m-a făcut să mă uit la orice altceva dar nu la Shutter Island.

A venit şi învierea, iar eu m-am pus la film. Şi mă uitam, mă uitam, mă uitam…şi mă gândeam dacă o să aibă vreo logică tot filmul ăsta. Eram convins că pe insulă ăia fac experimente pe oameni, să îi lase fără sentimente, operaţii pe creier, tot tacâmu. Şi a venit a 2-a jumătate a filmului…and I was like…Wtf?

Acum mă gândeam că ăia de pe insulă sunt the bad guys, şi că vor să-l facă pe detectiv să creadă că e nebun. And, of course, să-l interneze acolo şi să facă experimente pe el. But I was wrong. Ideea filmului, zic eu, e una genială. Spectatorul are tendinţa să creadă mai repede într-o conspiraţie, într-o situaţie intrigantă, decât într-un lucru mai normal, adică faptul că detectivul era nebun. Nebun pe bune. Şi, din cauza asta, am oscilat pe aproape toată durata filmului între aceste două posibile adevăruri.

So, în prima jumătate am crezut în conspiraţie, în faptul că detectivul chiar investiga ceva real pe insulă. Dar am văzut că e cam damaged omul, am văzut ce vise avea, am văzut ce halucinaţii cu soţia lui moartă avea. Iar in a 2-a jumătate mi-am dat seama că e nebun. Dar tot am mai avut îndoieli, teoria conspiraţiei având încă înfluenţă asupra mea, precum spuneam, tindem să credem în ceva incredibil.

In 2-a jumătate aflăm că, detectivul a creat personaje. Personaje cărora le atribuia faptele sale. De exemplu credea în existenţa unei paciente care şi-a ucis cei trei copii, în realitate soţia lui fiind cea care şi-a ucis copiii. Alt personaj inventat fiind un piroman, pe care-l credea responsabil de moartea soţiei lui, crezând că a dat foc apartamentului în care stăteau. Şi bineînţeles că, defapt, el era cel care şi-a ucis nevasta, când a văzut că şi-a omorât proprii copii. Iar cum şocul a fost prea mare, şi-a creat altă personalitate, nu putea să accepte că el era el. Se credea altcineva şi vedea faptele prin ochii unui om din exterior, un om care nu a fost implicat.

Well, doctorii de acolo au reuşit într-un final să accepte cine e cu adevărat şi ce a făcut. Dar cum am aflat mai tărziu, nu e prima oară când reuşeau asta. Dar el se „restarta”. Şi iar revenea la ideea lui. Ei bine, asta a fost ultima lui şansă, fiind un pacient foarte violent. Şi, din păcate, a revenit iar la credinţele lui, doctorul dând din cap a negaţie, dezamăgit.

După ce am terminat de văzut filmul, am vorbind cu un prieten, şi îi spuneam că mi-a plăcut, ca nu mă gândeam iniţial că defapt detectivul e nebun…la care el m-a întrerupt, spunând că nu am înţeles, că nu e aşa, că i-a explicat cineva, cum că detectivul era perfect sănătos, dar pe insulă l-au înbolnăvit, iar spitalul acela era folosit într-adevăr pentru experimente pe oameni. No shit. Dacă mai crede cineva aşa ceva, ultimele vorbe ale detectivului sunt definitorii, pentru o clară interpretare a filmului:

-You know, this place makes me wonder…

-Yeah, what’s that boss?

-Which would be worse?  To live as a monster, or to die as a good man?

Nota imdb: 8,1/10

Nota mea: 9/10

Anunțuri
 
6 comentarii

Scris de pe Aprilie 5, 2010 în Movies

 

Etichete: , ,

6 răspunsuri la „Shutter Island [Review]

  1. filotas

    Aprilie 5, 2010 at 3:56 pm

    film destul de sabut…stiam deja (intuiam) deznodamantul inca de cand am vazut trailer-ul (fii blestemeat „the sisth sense!! 🙂 )

     
  2. Inca1

    Aprilie 6, 2010 at 9:13 pm

    no bine ca ti-am citit review-ul, ca acuma nu mai imi tre sa ma uit la film:))

     
  3. Alina

    Aprilie 7, 2010 at 10:04 pm

    da, chiar e o idee geniala. de fapt nu ideea in sine e geniala ci cum e facut filmul. pur si simplu nu ai cum sa-ti dai seama ca tipul e nebun si totul e in mintea lui. am fost putin dezamagita totusi, ar fi fost interesant sa vad cum le strica planurile .. dar oricum mi-a placut mult

    eu l-am vazut la cinema si dupa ce s-a terminat un cocalar a inceput sa urle la un prieten de-al lui „ce m-ai adus baaaa la panarama asta de film! nu am inteles nimic din el”

     
  4. dm nnicolete

    Aprilie 11, 2010 at 8:26 pm

    si sa nu uitam de ultima replica, a „partenerului” :

    Teddy?!

    Si de asta ce zici? Cum o interpretam?

     
  5. george

    Aprilie 20, 2010 at 3:44 pm

    in legatura cu ultima replica din film zisa de ‘partener’ ma indoiesc si eu…daca ii zicea andrew era altceva..

     
  6. anonim

    Aprilie 20, 2010 at 3:51 pm

    e nebun fratilor andrew ,insa orice geniu are nebunia lui..dovada e in ultima sa replica

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: