RSS

De unde şi când vă vin ideile?

08 Mai

Am fost întrebat de multe ori, după ce aveam blog: „mă, da’ de unde îţi vin ideile?”. Eu sunt de părere că există două ipostaze în care să-ţi vină inspiraţia la scris. Prima, stai şi te gândeşti asupra unui aspect din viaţa de zi cu zi, dacă nu e unul plăcut, cu atât mai bine, e mai uşor să critici decât să lauzi. 🙂 A2-a ipostază,  când scrii din viaţa cu zi cu zi. Începi de la o intâmplare proprie şi ajungi la ceva mai general. Asta spun eu că e soluţia mai simplă.

Anyway, mie unul ideile îmi vin seara, în pat. Mă pun şi eu ca tot omul să mă culc, liniştit…şi atunci mă lovesc. Da’ aşa, grav. Nu numai una, multe. Şi încep eu să formulez fraze în cap, să văd cum aş face articolul. Şi am inspiraţie, şi scriu scriu scriu şi umplu 2 pagini, aşa imaginar. :-). Şi-s nervos, vreau să mă ridic şi să scriu 4 articole, 5…dar nuu, că trebuie să dorm, am şcoală a 2-a zi. Sau dacă e weekend, îmi e lene să mă mai ridic. Aşa că, ma pun să dorm cu gândul că, să vină odată dimineaţa, atâtaaa o să scriuuu. Şi vine dimineaţa. Şi mă trezesc, moleşit…Şi îmi aduc aminte…Măă, parcă aveam aseara o idee genială…hmmm nu mai ştiu despre ce era vorba. Şi atunci mă apucă. Nervii. Sau, în cel mai bun caz, îmi amintesc titlul, dar ce am scris eu în căpşor timp de vreo ora, s-a dus. Nici nu pot descrie cât de enervant e. Şi problema e că am păţit aşa nu o dată.

Now…Tell me folks…De unde şi când vă vin ideile? Aţi păţit să nu puteţi dormi seara din cauza unei idei geniale care nu vă dădea pace, dar să nu vă ridicaţi şi să scrieţi?

Anunțuri
 
5 comentarii

Scris de pe Mai 8, 2010 în Diverse

 

Etichete: ,

5 răspunsuri la „De unde şi când vă vin ideile?

  1. cami

    Mai 8, 2010 at 2:12 pm

    de asta folosesc eu post-it-urile. cum imi vine o idee, cum o notez; dup-aia nu mai trebuie decat sa dezvolt subiectul:P

     
  2. winnetou28

    Mai 8, 2010 at 2:14 pm

    Daa, dar dupa ce te-ai pus la caldurica in pat, mai iti vine sa te ridici? Cred ca o sa ma apuc de scris de pe telefon. Ca nu mai rezist asa. 🙂

     
  3. cami

    Mai 8, 2010 at 5:48 pm

    pai, sincer, daca ma chinuie mult tare de tot ideea, ma dau jos din pat…cu regret, dar ma risc:P

     
  4. Bianca

    Mai 9, 2010 at 1:18 pm

    Eu scriu in afara articolelor de pe blog,poezie,proza si dramaturgie.
    Eu nu pot sta in pat cand ma apuca starea aia .Si nu, nu sunt in love cu tastatura, imi iau stilou’ foaia, si scriu si scriu.. si dimineata reformulez si ii dau un contur agreabil
    E amuzant sa pierzi noptile asa.
    De ce scriu pe blog? Pentru ca ma doare sa vad cum unii stau si cauta numai cacaturi pe nea’gogu.Ideile pentru blog?Ma inspira oamenii, e de ajuns sa-mi arunc ochii pe fereastra si sa incep sa critic sau sa spun: ” Ar trebuii sa..” Chiar daca prin asta impun oarecum modu’ meu de viata si ma consider in cuvinte perfecta.
    Si uite cum din fraza-n fraza ajungi la perfectiune, care se spune ca nu exista.Ba exista.Perfectiunea e relativa,pentru mine perfectiunea poate insemna si o fata acneeica, un nas borcanat,niste ochi scoi din orbite si o personalitate de cacat.
    Voi sunteti perfecti?
    [uh,raspund printr-o intrebare. Tipic:D]

     
  5. Bogy

    Mai 12, 2010 at 9:45 am

    Si eu am patit asta de mai multe ori. Stau in pat pana la doua noaptea si dimineata nu mai stiu nimic din tot ce am gandit.
    De abia astept sa se inventeze ceva chip care sa fie implantat pe creier si sa aiba wireless. Cand vreau, tot ce gandesc sa poata aparea direct pe blog. Dar cred ca mai am de asteptat inca 15 ani pentru asta 🙂

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: