RSS

Always wear a…Asus K!

15 Oct

Farurile jeep-ului luminau tacit drumul sinistru și monoton de deșert. Din boxele mașinii răsuna o piesă tristă , iar Emil, mai singur ca niciodată, era pierdut printre gândurile care nu-i dădeau pace.

De 4 ani era corespondent de război în Irak. Ăsta a fost visul lui, de când a pășit, timid, pe porțile facultății de Jurnalism. Încă se întreba cum a ajuns aici, în acest cumplit război. Poate din dorința de a arăta fața dură și necruțătoare a războiului, așa cum poate fi observată ea, din prima linie. Poate din setea de adrenalină pe care a avut-o de când era adolescent și practica felurite sporturi extreme, spre disperarea părinților. Poate o fi de vină spiritul de aventură, de a trăi viața la cote maxime, așa precum și-a dorit întodeauna.

Motivele erau nenumărate, cert e că-și realizase visul. Câțiva ani a fost reporter acasă, în România. Asta până într-o seară, când, stând la taclale cu un vechi și totodată bun prieten, s-au hotărât să treacă granițele. Primul loc care le-a venit în minte: Irak. A doua zi erau amândoi pe drum, cu planuri mărețe în minte și un rucsac în spate.

Plecarea n-a fost ușoară. Cu lacrimi în ochi se despărțise de soție, care plângea în hohote și-l implora să nu plece. Avea doi copii acasă, două fete, una de doi ani și cealaltă de patru. Nu puteau înțelege încă ce se întâmplă, și unde pleacă tati. Cel mai greu de ele i-a fost să se despartă…Și-a pupat soția, a strânso-n brațe mai tare ca niciodată, și dus a fost…

O lacrimă alunecă pe obrazul lui Emil, iar el și-o sterse repede cu mâneca cămășii, vrând s-o alunge parcă. Îi era dor de casă, îi era dor de soție, abia aștepta să-și vadă copiii din nou. Perioadele de timp când mergea acasă erau întotdeauna prea scurte, iar repetatele despărțiri erau întotdeauna prea dureroase. Era epuizat psihic gândindu-se că nu poate să fie tot timpul lângă ei.

Se gândea și la prietenul lui bun cu care pornise în acestă călătorie. Nu-l mai văzuse de mult timp, era corespondent prin alte zone. Nu mai primise niciun semn de la el…se întreba dacă mai trăiește…

O groapă pe care o văzuse prea târziu îl trezi la realitate. Viră puternic stânga și o ocoli la limită. Răsuflă ușurat, o pană era ultimul lucru de care avea nevoie în noaptea asta. Mai ales că zona în care se afla era una periculoasă, des circulată de insurgenți.

Se concentră asupra planului. Era conștient că se băgase într-o treabă al naibii de urâtă și periculosă, dar spiritul jurnalistic invinse rațiunea. Trebuia să ajungă dimineață într-un oraș, iar acolo să ia legătura cu un contact de-al lui. Orașul urma să fie bombardat de către americani ziua următoare, de aceea se și îndrepta înspre el. Să ia pulsul războiului, cum obișnuia el să spună. Un soldat american, prieten de-al lui, îi avertizase să nu intre în oraș, că va fi bombardat-de acolo aflase-iar el făcuse exact opusul.

Două faruri puternice îl orbiră din oglinda retrovizoare. Un jeep venea în viteză înspre el. Mări viteza, și o explozie se auzi-unul dintre pneuri cedase. Exact de ceea ce se temea nu a scăpat. Oprii mașina, în speranța că cei din spatele lui își vor continua drumul.

Când ajunse jeep-ul în dreptul lui, Emil îngheță. Era plin cu insurgenți cu AK47-uri în mână. Au sărit din mașină înainte ca această să se oprească, l-au luat pe Emil pe sus, fără niciun cuvânt. L-au legat fedeleș, i-au pus o legătură la ochi și l-au aruncat în jeep, iar apoi au pornit în trombă.

Emil era mai mult decât speriat. Era terifiat. Apucase să-și ia din mașină doar geanta cu laptop-ul, un Asus K52F-EX1448D. Era averea lui, lucrul cel mai de preț pe care-l deținea. Pe el avea o grămadă de articole, poze, filmări și alte materiale foarte importante. Munca lui din ultimii ani era acolo, era normal să aibă grijă de el ca de ochii din cap. Se atașase emoțional de el pe parcursul anilor, îi și dăduse o poreclă-„Smart K”.

Îl cumpărase chiar înainte să plece în Irak. Săpase mult pe internet după laptop-ul perfect, un laptop care să îi se potrivească ca o mănușă, un laptop care să nu-l lase la greu. După îndelungi căutări, dăduse peste seria K de la Asus.

În primul rând, îl atrase aspectul. Clean, bussines, într-o nuanță plăcută de maro, care inspiră seriozitate, încredere, profesionalism. Știa cât de importantă e prima impresie pe care o lasă, iar cu acest laptop era sigur că impresia va fi una favorabilă, având șanse în plus ca omul cu care stă de vorbă să se deschidă în fața lui. La acest aspect plăcut mai contribuia și materialul din care era făcut, aluminiu durabil, care totodată asigură și o greutate scăzută, laptop-ul având doar 2,6 kg.

Acum că alese seria K de la Asus, tot ce mai avea de făcut era să aleagă una dintre multele configurații. Nu avea nevoie de putere de calcul foarte mare, nici de o placă video high-end. Știa că nu se va juca pe el, ci doar îl va folosi pentru scrierea/publicarea articolelor, browsing și probabil un pic de editare video. Luând acestea în considerare, merse pe mâna lui K52F-EX1448D.

Îi se potrivea de minune, găsise exact ce căutase! Procesorul Intel Core i3, rulând la o frecvență de 2400mhz nu-l lăsase niciodată la greu, descurcându-se excelent în multitasking. Și avea ce duce, Emil mai întotdeauna se trezea cu un car de tab-uri deschise în browser și tot atâtea programe rulând în background. Acesta era sprijinit și de cei 4 GB DDR3 rulând la 1066mhz, care asigurau bunul mers al lucrurilor.

Altă componentă care avuse o puternică influență asupra deciziei, e HDD-ul. Un HDD SATA, având o viteză de rotație de 5400 rpm, și o capacitate de 500GB, care în mod cert îi vor asigura spațiul necesar stocării materialelor.

Unul dintre insurgent îi smulse cu brutalitate geanta din mână. Văzându-se fără iubirea lui, și totodată fără materialele pe care cu greu le-a strâns, lui Emil îi scăpă o lacrimă, care parcă-l arse coborând pe obraz.

-NU, NU! De ce? Ce v-am făcut?

-Taci! Tu spion american-răspunse insurgentul într-o engleză stricată

-NU! Sunt român și sunt jurnalist….scriu doar…

-Am zis să taci!

Emil se resemnă și tăcu. Începuse să-și piardă speranța că-și va revedea vreodată familia. Se gândise iar la ei. Cum le putuse face așa ceva? Gata cu gândurile negative, își spuse. Se agață de o ultimă portiță de scăpare-dacă l-au legat la ochi probabil nu-l vor omorî.

Soarele începuse să se ridice încet la orizont, iar ei deja ajunseră într-un oraș, Ironia sorții, era exact cel în care Emil vrea să ajungă, cel care avea să fie bombardat a doua zi.

Insurgenții-l luară pe Emil pe sus și-l purtară într-o cameră. Cele mai negre gânduri îi treceau prin cap: oare voi fi torturat? Oare voi scăpa cu viață? Oare reușesc să plec de aici înainte de bombardament?

Legătura de la ochi îi fu dată jos, și în fața ochilor avea un insurgent bine făcut, iar după îmbrăcăminte părea a fi mai mare în rang decât ceilalți. Nu se înșela, acesta îi spuse că e șeful grupului care l-a adus acolo.

-Ce cauți aici? îl întrebă șeful.

-Sunt jurnalist…scriu…

-Minți! Ești spion american! Recunoaște!

-Nu, nu e adevărat, cum vă pot demons…și Emil se opri brusc, fulgerat de o idee. Îmi aduceți vă rog geanta pe care am avut-o cu mine? Vă pot demonstra că nu mint!

Irakianul privi la el neîncrăzător pentru câteva clipe, apoi ordonă ceva unuia dintre paznici. Acesta plecă și după câteva minute se întoarse cu geanta lui Emil.

Șeful o luă, o deschise…și văzu laptop-ul. Făcu niște ochi mari, semn că nu prea s-a întâlnit cu așa ceva.

-Asta ai vrut? Îl întrebă pe Emil.

-Da. Dați-mi vă rog laptop-ul…vă pot arăta…

Irakian-ul îi inmână laptop-ul. Emil îl luă înfrigurat, și intră rapid pe internet. Datorită tehnologiei IceCool, palm-rest-ul laptopului era rece, oferindu-i un confort sporit. Secundele contau, trebuia să se miște rapid și precis, nu dorea să testeze deloc răbdarea șefului. Laptop-ul răspundea la comenzi ca un ceas elvețian, tehnologia Palm Proof veni și ea în ajutor, nelăsând loc atingerilor neintenționate ale touch-ului cu podul palmei. Tastatura chiclet se făcu și ea utilă, iar Emil tastă rapid și precis, fără greșeli. Un Enter, și gata, întoarse laptop-ul spre insurgent.

Acesta se uită preț de câteva secunde la un articol scris de Emil. Apoi se scărpină în cap și îi spuse:

-Ai avut dreptate. Ești liber să pleci.

Lui Emil nu-i venea să-și creadă urechilor. De la starea de deznădejde trecuse rapid la cea de euforie, extaz. Își luă prețiosul laptop, strânse mâna Irakianului și ieși. Afară îl așteptă deja jeep-ul lui. Se urcă în el, se mai uită încă odată împrejur, încă nevenindu-i să creadă că a scăpat cu viață, iar apoi călcă accelerația și demară rapid.

După câțiva kilometrii, când deja orașul era demult pierdut în zare, oprii mașina, stranse laptop-ul la piept și începu se plângă…

Raportând din linia întâi, pentru Blogwars proba nr.1
Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe Octombrie 15, 2011 în Diverse

 

Etichete: , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: