Elogiu anti-tehnologie

Fostul meu telefon a fost un „smartphone”. Am scris intre ghilimele, pentru ca era orice altceva da’ numa’ destept nu. Si nici macar functia de telefon nu si-o indeplinea cu succes…prea multa tehnologie. O sa va faceti o idee despre ce vorbesc in randurile urmatoare.

 

Memories (1)

Statea exact cum imi placea mie cel mai mult-cu capul pe pieptul meu, cu urechea in dreptul inimii.

Doamne, cat o iubesc, ma gandesc…

-La ce te-ai gandit? imi spune ea subit…

-Nu conteaza, raspund, luat prin surprindere.

-Hai, spune-mi! La ce te-ai gandit? Ti-a batut inima mai repede.

Ma uit in ochii ei. Ochii aia de un albastru pe care n-o sa-l uit curand…

-Te iubesc!

-Si eu! Tin foarte mult la tine…

Se cuibareste iar cu capul pe pieptul meu, cu urechea lipita de inima mea. As sta asa o vesnicie, nemiscat, exact in pozitia aia. Sa nu se miste, sa nu plece…

 

 

O consoartă la ananghie

Eram azi cu furia albă prin oraș, mă duceam chill…mai nou îmi place consumul de 7% pe care-l scot…

 

Distracția continuă…

Iau furia albă de la mecanic, fericit nevoie mare. Îi dau o cheie, zâmbesc…mi-era dor tare de ea. Mă iau și mă duc acasă în forță, fericit că ambreiajul prindea jos ca la orice mașină normală și nu sus…Ajung acasă, mă hotărăsc să fac o excursie la bunicu-meu. Mă urc în mașină, dau cheie…nimic. Electromotorul nu se învârtea defel. Mă chinui ce mă chinui…sun mecanicul…s-o pornesc împinsă s-o duc la el…bine, zic…sun un prieten, îl chem la impins…și iar zâmbesc…a-nceput distracția…

 

Câteva cuvinte

În primul rând, aș dori să-i mulțumesc oficial lui Arhi pentru încrederea acordată. Trebuie să recunosc, înainte să ajung în blogroll-ul lui, cam bătea vântul pe aici la capitolul vizitatori. Am avut parte de o surpriză plăcută când m-am văzut acolo.

 

Am cazanul meu / Și sunt fericit

 Acum vreo 3 luni, într-o noapte, la un km de casă, ambreiajul meu și-a dat obștescul sfârșit. Patina de ceva vreme, știam c-o să mă lase, era doar o chestiune de timp.

 

Goana după iluzii

Vise. Cu toții le avem. Toți visăm la ceva. La o mașină, la o viață bună, la bani, la iubirea adevărată. M-am născut ca să visez. Am fost crescut ca să visez.

 

Trist, frate…

Veneam azi din Juc. Până acasă aveam de făcut 10 km. Mașina, făcută break(scaunele spate rabatate), încarcată până sus cu fiere. Cam o sută și ceva de kg, ochiometric.

Încă eram în sat, frânez la prima intersecție…pedala se duce frumos până la podea fără să opună rezistență. Mă lovește brusc gândul că am rămas iar fără frâne și mă enervez instant. Ca nessu’. Îmi aprind o țigară, trag pe dreapta. Deschid capota, verific lichidul. Completez cu lichid, mă bag sub mașină. Cu o haină albă…roata din față udă de lichid, roata din spate la fel. Ambele pe stânga.

Scuip, mă urc la volan. Și dau pedale. Poate-poate prind un pic de presiune. Și dau pedale. Poate se înfundă ceva, prind presiune…Și dau pedale. Haina, din albă devenise neagră. Eram murdar pe mâini și pe pantaloni cu ulei, lichid de frână și niște rugină. Și dau pedale.

Un Bmw seria 3 alb, cu geamuri fumurii, de prin 2010-2011 trece în trombă pe lângă mine. Eu dădeam pedale. Mă uit după el demoralizat și nervos.

„Dă-te-n pizda mă-tii!”

Pornesc, constat că am dat pedale 10 minute degeaba și plec. Mai fumez o țigară, mă întorc la bunicu-meo, înjur mașina de toți sfinții și toate piulițele, după alte 10 minute mă resemnez cu ideea că n-am ce-i face, mă urc la volan, pornesc avariile și Doamne-ajută…

 

 

Pentru cine scriem?

De multe ori, de cand m-am apucat de blogging, aveam cate o idee foarte buna de post, da n-o materializam. Consideram eu ca e prea personal, ca nu ar fi nimeni interesat sa citeasca. De asta nu prea am mai scris in ultima vreme.

 

Ninge cu fițe

Azi dimineață în fața Liceului Avram Iancu.

Pe la 8 fără 20, stăteam și fumam o țigară în timp ce-l așteptam pe unchiu-meo, să vină cu Dacia să-i fac aprovizionarea. Mno, și am văzut atâtea fițe de mi-a căzut părul din cap. În caz că vă întrebați de ce sunt chel.